Martin Wolf relatează într-un articol de opinie din Financial Times că, după ce a susținut o prezentare în cadrul unui webinar organizat de o instituție media din India, a fost întrebat din public de ce democrația ar trebui să suscite interesul cetățenilor indieni. Oare nu-i aceasta o idee occidentală impusă restului lumii? Și nu le-ar fi mai bine țărilor în curs de dezvoltare ca autocrații tradiționale?
Dacă un membru al elitei intelectuale din India adresează o astfel de întrebare public înseamnă că este importantă, remarcă Wolf, fără a uita să amintească faptul că atracția tiraniei e în creștere.
În raportul Freedom in the World 2024, publicat de think-tankul independent Freedom House, se afirmă că „în 2023, libertatea la nivel global s-a redus pentru al optsprezecelea an consecutiv”. Pe parcursul ultimului deceniu, s-au înregistrat scăderi semnificative ale drepturilor politice și civile în multe țări în curs de dezvoltare, iar India, din nefericire, sub conducerea lui Narendra Modi, se numără printre acestea.
Wolf se întreabă dacă „reculul” de libertate reprezintă prețul ce merită plătit pentru o dezvoltare economică mai rapidă. În sensul cel mai larg, acest lucru nu pare plauzibil. Pentru că dacă lăsăm deoparte câteva state bogate în resurse, plus Hong Kong și Singapore, se observă că cele mai bogate țări ale lumii sunt democrații liberale.
Cu toate acestea, scepticii ar putea susține în continuare - menționează Martin Wolf în publicația din Regatul Unit - că democrația nu este cea mai bună cale pentru ca țările sărace să devină mai bogate. Și ar putea da ca exemplu în acest sens creșterea uimitoare a Chinei din ultimii 40 de ani.
Totuși, datele statistice nu confirmă acest punct de vedere. Un studiu din 2019, intitulat Democracy Does Cause Growth (Democrația chiar duce la creștere economică), de Daron Acemoglu & al., arată că „există un efect pozitiv semnificativ din punct de vedere economic și statistic al democrației asupra PIB viitor pe locuitor”. Astfel, „PIB pe termen lung crește cu aproximativ 20-25 la sută în primii 25 de ani ulterior unei democratizări”. În mod esențial, această concluzie este valabilă și pentru țările aflate în stadii incipiente de dezvoltare.
Posibil mult mai important este faptul că, așa cum preciza Carl Henrik Knutsen într-o notă de informare din 2019 adresată Institutului V-Dem, rezultatele autocrației indică o dispersie mult mai mare. Astfel, atunci când sunt buni, autocrații pot fi într-adevăr foarte buni, dar atunci când sunt răi, sunt îngrozitori. Stalin, Hitler, Pol Pot și Mao Zedong au ucis milioane de oameni, din cauză că așa și-au dorit sau pentru că nu le-a păsat. Ideea este că autocrația înseamnă o guvernare care nu răspunde în fața nimănui. Iar o astfel de guvernare e capabilă de orice.
Într-un articol recent, istoricul Timothy Snyder afirmă că „guvernarea conducătorului cu mână de fier este o fantezie. Esențială în cazul acestei guvernări este ideea că acel lider autocrat va fi liderul tău. Fals. Într-o democrație, reprezentanții aleși sunt atenți la opiniile alegătorilor. Considerăm acest fapt de la sine înțeles și ne imaginăm că un dictator ne-ar datora ceva. Însă votul pe care i-l acordați vă confirmă irelevanța. Problema este că autocratul nu ne datorează nimic. Suntem supuși abuzului și ne obișnuim așa.”
Și chiar mai rău decât atât. Tiranul în devenire nu este un om obișnuit, ci unul mistuit aproape în permanență de dorința de putere. Odată ce a dobândit ceea ce urmărea, cum poate fi înlăturat de la putere dacă se dovedește a fi nebun? Cum poate fi menținută integritatea instituțiilor fundamentale deși el se împotrivește? Cum poate fi gestionată succesiunea? Știm că o monarhie constituțională poate fi funcțională. Știm că un autocrat poate avea succes într-o țară mică, precum Singapore, dacă recunoaște necesitatea respectării statului de drept și a drepturilor de proprietate.
Știm că în Coreea de Sud și în Taiwan autocrații au coordonat începutul perioadei caracterizate de o dezvoltare accelerată. Știm și că în China a existat Deng Xiaoping, un lider care nu s-a îmbătat de puterea personală, continuă Wolf pentru FT. Prin urmare, așa cum spun chinezii, s-ar putea să existe un „împărat bun”. Dar ce se poate face atunci când, astfel cum se întâmplă adeseori, un popor are parte, în schimb, de un conducător rău?
Democrația previne apariția unor astfel de derapaje pentru că dispune de metode intrinseci de corecție. Chiar dacă într-o democrație există și deficiențe în materie de drepturi civile, politice și juridice, cum de prea multe ori este cazul, alegerile au încă potențialul de a produce o schimbare. O astfel de situație s-a întâmplat anul trecut în Polonia și, foarte recent, în Turcia. Existența alegerilor reprezintă un factor de constrângere și în India. În sistemele parlamentare și parlamentarii se pot răzvrăti, așa cum au procedat în Marea Britanie împotriva lui Boris Johnson și a Lizei Truss.
Argumentul principal în favoarea democrației nu este acela că va genera o guvernare bună, ci că va evita instituirea unui regim groaznic, care este cel mai dăunător lucru pentru o societate, cu excepția lipsei oricărei guvernări, respectiv a anarhiei. Cu cât setul de drepturi este mai complet, cu atât mai puternice vor fi constrângerile: atunci vom avea parte deopotrivă de dezbateri deschise, de libertatea de a protesta, de o mass-media liberă și de instituții independente.
Democrația este întotdeauna fragilă. Este pentru că unii doresc să devină tirani și prea mulți sunt dispuși să aibă încredere în ei. Este și mai probabilă o astfel de situație dacă democrațiile nu reușesc să asigure bunurile dorite de oameni: un sentiment al apartenenței, al siguranței, al valorii. După cum susține Yascha Mounk în The Identity Trap (Capcana identității), democrațiile sunt mai fragile în societăți mai inegale și mai diverse, nu în ultimul rând pentru că tiranii în devenire profită de astfel de divizări. Într-adevăr, este dificil, în primul rând, să instaurăm democrații liberale în astfel de societăți, așa cum afirmă Sharun Mukand de la Universitatea Warwick și Dani Rodrik de la Universitatea Harvard în The Political Economy of Liberal Democracy (Economia politică a democrației liberale).
Pentru cel care l-a întrebat pe Wolf despre “necesitatea” despre necesitatea democrației, aceasta reprezintă o inovație recentă. Dar noutatea democrației nu-i stirbește nimic din valoare. Chiar dacă democrațiile sunt imperfecte și autocrațiile se dovedesc uneori viabile pentru o vreme. Democrația asigură faptul că guvernele pot fi trase la răspundere și se face auzit glasul cetățenilor – este mult mai bine pentru noi decât să fim la cheremul despoților, conchide Martin Wolf în materialul de opinie apărut în Financial Times.